vineri, 12 ianuarie 2018

Autocontrolul - Cum să evităm pierderea controlului de sine


Nu toți oamenii se exprimă la fel. Istoria personală a fiecăruia, reziliența psihologică, contextul socio-cultural de care aparținem reprezintă doar câteva dintre criteriile care ne diferențiază. Așa se face că, ceea ce pe unii îi scoate din minți, pe alții îi poate lăsa indiferenți. Dacă un șofer simte că înnebunește zi de zi în traficul aglomerat, un altul poate privi timpul petrecut în trafic ca un răgaz de meditație/studiu sau de ascultare a muzicii preferate.
Portretul furiosului este acela al unui om hipersensibil la critică, temperamental și care are un set de credințe iraționale despre viață și lume în general. Tot ceea ce îi nemulțumește merită pedepsit, întrucât așa este corect. Comportamentul omului furios este asemănător celui al unui agent federal din penitenciare. Spiritul de justițiar îl determină să atribuie sentințe de condamnare imaginare oamenilor care le greșesc într-un fel sau altul.
Managementul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci descărcarea ei într-un mod sănătos atât pentru cel furios, cât şi pentru cei din jur. Atunci când ești furios de o viață, o astfel de schimbare nu se realizează peste noapte. Un întreg proces de restructurare cognitivă este necesar. Gândurile vechi au nevoie de o resetare, exact așa cum a-ți reseta softul unui computer. De asemenea, de mare ajutor este și învățarea umor tehnici de relaxare.
Cred că suntem de acord cu toții asupra faptului că o  persoană furioasă nu inspiră neapărat putere. Autocontrolul este cel care inspiră, în definitiv, încredere. Studii de specialitate susțin faptul că în măsura în care ne dorim îmbunătățirea calității vieții noastre pe toate planurile, trebuie să lucrăm în zona controlului de sine. Succesul unei astfel de inițiative se va oglindi în nivelul dumneavoastră de putere, o adevărată sursă de inspirație pentru ceilalți. Îmbunătățirea capacității de autocontrol nu este o treabă ușoară,  dar, nici imposibilă. Creierul uman are nevoie de exercițiu pentru a-și îmbogăți resursele strategice de gestionare a diferitelor situații dificile din viață, precum și de a-și consolida ceea ce deja a dezvoltat la nivel de tehnică de autocontrol.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest proces de dezvoltare, gândiți-vă puțin la modul în care vă puteți tonifia corpul și vă puteți crește masa musculară. Un antrenament regulat și o atenție deosebită acordată meniului dumneavoastră de zi cu zi, ar trebui să vă conducă spre rezultatele dorite. În același mod, funcționează și antrenamentul minții noastre. Este necesar să conștientizăm care sunt „hibele noastre comportamentale”, să decidem nevoia de schimbare și să acționăm sistematic în acest sens. Cu cât suntem mai conștiincioși și mai perseverenți, cu atât suntem mai aproape de a ne recăpăta controlul propriilor impulsuri. Nu vă imaginați că vă veți transforma într-un soi de om de fier. Nici gând! Vor mai fi situații în care vă veți înfuria și vă veți pierde cumpătul. Însă, aceste momente vor fi din ce în ce mai rare.
De regulă, urmările unui comportament furios nu sunt dintre cele mai plăcute. Prețul plătit poate fi unul uriaș, în funcție de cât de mari sunt pagubele generate. Vă veți da seama rapid de ce nu este bine să vă lăsați pradă furiei. În loc să vă descărcați nervii pe cel sau cea care s-a interpus stării dumneavoastră „zen”, într-o zi liniștită de weekend, mai bine ați regândi problema, calculând beneficiile și costurile furiei descărcate necontrolat.


sâmbătă, 30 decembrie 2017

Suntem mai mult decat suma emoțiilor și gândurilor noastre!


Orice s-ar întâmpla, încercați să vă amintiți că sunteți mai mult decât suma gândurilor și emoțiilor dumneavoastră. Ființa umană nu se rezumă la tot ceea ce credeți că vă definește în prezent, un cumul de roluri bine stabilite (fiu, fiică, soră, frate, soț, soție, părinte, statut profesional, prieten (ă), coleg (ă), etc.), prezența fiindu-vă cu mult mai vastă. Sinele este cu mult mai profund decât Ego-ul conștient. Pentru a-l accesa este nevoie să fiți cât mai mult prezenți în viața dumneavoastră. A fi prezent înseamnă a fi conștient că ceea ce simțiți și gândiți reprezintă doar o mică parte din ceea ce sunteți cu adevărat. Dincolo de Ego se află Ființa. Odată ce deveniți conștienți de acest lucru, vă veți amplifica forța interioară pentru că a avut loc ceea ce se numește extinderea Conștiinței. Practic, interiorul dumneavoastră se transformă într-un tărâm mult mai bogat. Din moment ce bogăția sufletească se multiplică, nicio problemă întâmpinată nu va avea suficientă forță pentru a vă răpune.
Ori de câte ori simțiți că lumea stă să se dărâme, opriți-vă măcar pentru o clipă din orice faceți, închideți ochii și respirați adânc. Un astfel de moment vă va ajuta să vă conectați la puterea  interioară de care dispuneți. Mai mult, vă va aminti că nu sunteți unul și același lucru cu problema. Astfel, externalizând ceea ce vă deranjează, perspectiva asupra problemei va fi una mai detașată. Dintr-un astfel de unghi, și soluțiilor le va fi mai ușor să apară în planul Conștiinței dumneavoastră.
Având înțelepciunea de a nu vă identifica cu problemele cu care vă confruntați, drumul în viață, deși pe alocuri sinuos sau dificil de străbătut, îl veți parcurge mereu pe propriile picioare și cu capul sus. O astfel de atitudine invincibilă în fața vicisitudinilor vieții  va reprezenta sursă de inspirație pentru mulți dintre semenii de rând. Cultivați un model pozitiv de rezistență la tot ceea ce poate fi catalogat ca factori de stres. Fiți prezent în viața dumneavoastră.  Alegeți conștient să trăiți frumos. Luați decizii sănătoase care să genereze efecte benefice asupra dumneavoastră și a celor dragi, și nu numai.

duminică, 10 decembrie 2017

Ma simt bine cu mine însumi!? Intimitatea, antidotul perfect împotriva stresului


Indiferent de structura de personalitate clădită de fiecare persoană în parte, fiecare dintre noi este delimitat asemenea teritoriului unei țări. Atât eu cât și dumneavoastră deținem un spațiu personal, care nu se rezumă doar la spațiul fizic, ci include și partea imaterială a existenței umane, și anume spațiul spiritual. Având ca și perimetru de existență un spațiu propriu, putem să ne retragem oricând „aici”, să fim noi împreună cu noi înșine, cu gândurile și trăirile noastre, sau putem să ne protejăm ori de câte ori ne simțim amenințați de ceilalți. Ori fără această posibilitate de a ne conecta la Sinele propriu, de a rămâne în tăcere pentru a asculta și înțelege  liniștea, de a ne sustrage tumultului cotidian, măcar din când în când, cu siguranță că sănătatea noastră mintală și emoțională ar avea de suferit. A alege să fiți  mereu în acțiune, prins fără pauză  în vâltoarea agitației sociale, este ca și cum ați  alege să vă despărțiți de propria persoană sau să vă abandonați uitării de sine. Iar a vă abandona sinele într-o lume tot mai pragmatică și materialistă înseamnă alienare spirituală.
Fără existența acestui spațiu personal, posibil ca noțiunea de „intimitate” să nu se regăsească în niciun dicționar explicativ, indiferent de țara de apartenență. Intimitatea presupune exact crearea propriului spațiu, în care să vă regăsiți pe dumneavoastră înșivă în mod autentic și lipsit de orice mască. A fi în acceptare și armonie cu propria persoană reprezintă premisa fundamentală a unei stări de spirit echilibrate. Mai mult decât atât, o bună coabitare a omului cu Sinele său, înseamnă inclusiv sporirea șanselor de dezvoltare a unei bune intimități cu ceilalți oameni, dragi sufletului, fie ca vorbim despre parteneri de cuplu, membrii familiei, prieteni sau colegi.
Am văzut că intimitatea presupune a avea încredere în propria persoană, fapt care va conduce și la dezvoltarea unui sentiment de încredere în ceilalți și la deschiderea sufletului astfel încât să vă puteți dezbrăca într-o bună zi de orice mască sau armură menită să vă protejeze și a vă lăsa în grija celor intimi fără să vă fie teamă că acesta ar putea profita de slăbiciunile dumneavoastră. Totuși, există cazuri în care intimitatea declanșează neliniște, anxietate, sentimente de rușine, dorințe de îndepărtare sau de evitare a celorlalți.



marți, 5 decembrie 2017

Cât de mult iubesc oamenii de fapt? Despre iubirea necondiționată...


Atunci când pășim pe această lume, inima ne este în totalitate deschisă către tot ceea ce ne parvine din mediul exterior. Avem o capacitate extraordinară de a iubi și de a ne lăsa iubiți, mai marii maeștrii spirituali ai lumii relevând în repetate rânduri faptul că sensul existenței noastre pe acest Pământ constă în învățarea lecției Iubirii Necondiționate.
Ce este iubirea?
Uneori, iubirea este pură și inocentă, alteori este pasională și fulgerătoare. Uneori aceeași iubire poate fi blândă, alteori agresivă. Uneori simțim că iubirea ne face bine, alteori simțim că dimpotrivă ne face rău. Uneori iubirea poate fi constructivă, alteori nu.
Multor oameni le este teamă de iubire pentru că le este teamă de suferință. Cu alte cuvinte, „Mă tem de iubire pentru că mă tem de o eventuală suferință, așa cum s-a mai întâmplat.” Fantomele trecutului au prostul obicei de a reveni adesea pentru a reaminti și reactiva durerea trăită în anumite momente / situații / evenimente / relații. Puterea trecutului are o intensitate pe măsura capacității noastre de depășire a suferințelor trăite cândva. Cu cât am reușit să înțelegem mai bine experiențele  petrecute cândva, cu atât suntem mai înclinați spre a ierta greșelile de altădată. Cu cât suntem mai detașați de trecut, cu atât suntem mai prezenți în viața noastră. Cu cât suntem mai prezenți în propria existență, cu atât suntem predispuși către trăirea fiecărei clipe fără a fi bântuiți de emoții, sentimente și gânduri din trecut. Eliberați de trecutul nostru, avem minunata șansă de a ne trăi viața cu deschidere și autenticitate, de fiecare dată la timpul prezent, singurul timp care se transpune în ceea ce noi denumim realitate.
Așa cum trecutul nu există, nici timpul viitor nu există. Proiectarea unor scenarii de durere și suferință se dovedește a fi de cele mai multe ori un exercițiu de imaginație bogată. De asemenea, asocierea termenului de Iubire cu cel de Suferință este una total neinspirată întrucât nimeni de pe această planetă nu suferă atunci când iubește ci atunci când încetează a iubi. Exact această ruptură în fluxul natural al iubirii  cauzează „sângerarea „.
Dacă ar fi să facem o  scurtă analiză a iubirii ce ia naștere între un bărbat și o femeie, se spune că în dragoste și în război este permis orice. Mai mult, parafrazând numeroase replici de film, "De la iubire la ură nu este decât un singur pas...". Ceea ce este adevărat! Orice investiție emoțională pozitivă se poate transforma într-una negativă. Același lucru se poate întâmpla și în cazul sentimentelor negative. Iubirea ascunde în spate Ura. Ura ascunde în spate Iubirea. Cele două sentimente par a avea o înțelegere. Când unul intră în prim plan, celălalt se retrage în culise. Și invers!
Știți metafora „peștelui”? Oamenii spun adesea că iubesc peștele. De fapt, ei iubesc să mănânce pește. Pentru a fi savurat, evident că peștele este pescuit, omorât și, ulterior gătit. Practic, peștelui i se produce un rău, i se curmează lina sa existență în apele pământului. Vedeți cum oamenii care spun că iubesc peștele, se iubesc de fapt pe ei înșiși, întrucât își satisfac o nevoie sau o plăcere culinară, sacrificând bieții pești?
La fel se întâmplă lucrurile și în cazul relațiilor interumane. Oamenii spun că se iubesc, spun că nu pot trăi unii fără alții, ajung să fie dependenți 100%, când realitatea este cu totul alta. Oamenii se iubesc pe ei înșiși. Iubirea pentru celălalt vine ca o reflexie a îndeplinirii de către celălalt ale unor nevoi personale. Aceasta este un soi de condiționare. „Te iubesc” doar dacă îmi satisfaci nevoile. În caz contrar, iubirea se preschimba în opusul ei. Întrebarea este „Să fie aceasta iubire?” Privind superficial, poate că ați fi tentați să răspundeți afirmativ. Însă, dacă am privi mai în profunzime, am descoperi faptul că iubirea adevărată nu are nicio legătură cu condiționarea de orice tip. Iubirea adevărată se dăruiește necondiționat, fără presiuni și contabilizări inutile. Puterea iubirii necondiționate este nemărginită. Să oferi fără a cere nimic la schimb, ci doar pentru a-l face pe celălalt fericit, reprezintă însăși sursa de fericire și împlinire umană. Aceasta este adevărata noastră natură, cea a iubirii necondiționate. Aceasta este adevărata noastră putere.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Nu ne plac conflictele! Oare le putem evita?


Conflictele sunt inevitabile, motiv pentru care evitarea sau ignorarea acestora reprezintă o greșeală. Fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu, suntem înconjurați  de conflicte, ne transformam în urma acțiunii lor. Mai mult, conflictul este uman, făcând parte din viața noastră de zi cu zi .
Din păcate, cei mai mulți oameni identifică conflictul cu ceva rău, distructiv, neînțelegând aspectele constructive ale conflictelor. Din acest motiv rezolvarea conflictelor care apar se face restrictiv, de cele mai multe ori violent și agresiv. Managementul conflictelor trebuie să dezvolte aptitudini și deprinderi oamenilor pentru a găsi rapid soluții de rezolvare a conflictelor.
În momentul conștientizării unui conflict, individul încearcă să scape de starea neplăcută asociată acestuia. Deoarece oamenii percep conflictul ca pe ceva rău, dăunător, în momentul producerii trăirile asociate sunt negative și distructive.
Conflictul îmbracă diferite forme: de la agresiuni simbolice dure – înjurături, folosirea unui limbaj suburban, certuri, scandaluri pana la agresiunea fizică – lovirea, bătaia, maltratarea, agresarea sexuală,etc. Violenta este un semn indubitabil al crizei, întrucât cearta se înfierbântă, iar oamenii întrec măsura și se lasă dominați de sentimente. În timpul crizelor, comportamentul normal “zboară pe fereastră”. Se plănuiesc și uneori se săvârșesc acte necugetate. 
Deoarece orice mediu, de la cel personal la cel profesional,  reunește în grupuri indivizi cu personalități, mentalități, educație, sisteme de valori și comportamente diferite, menținerea unui echilibru perfect, a unei ordini absolute este un lucru iluzoriu . Natura umana are o asemenea structura încât tolerează anumite acte care se abat de la ordinea stabilită.
Mai mult decât atât, anumite stări afective ale individului ca: neliniștea, ostilitatea, agresiunea, răutatea, etc sunt văzute ca rupturi ale unui continuu existențial foarte importante pentru evoluția ființei umane. Conflictul, perceput ca ciocnire, ruptură, luptă face parte din arsenalul psihicului uman. Interesul propriu, care determină comportamentul fiecărei persoane, face ca aceasta să reacționeze în funcție de trebuințe și motivații personale. Pentru a le rezolva, oamenii intră în relații, uneori încordate, cu alții. Conflictul vizează tocmai această dispută de interese diferite care intră în joc. El este o cale de a satisface trebuințele.
Uneori, deosebirile de opinii, puncte de vedere, interese, valori sau concepții pot conduce la conflicte. Conflictul este, de regulă, foarte real și foarte important pentru cei implicați. Evitarea sau ignorarea conflictelor nu duce la înăbușirea lor – mai degrabă le agravează. Din acest motiv managerii și angajații, in general, trebuie să înțeleagă și să abordeze conflictele cu potențial distructiv.
Conflictele nu sunt, în mod necesar, negative sau neproductive, nici din punctul de vedere al organizației, per ansamblu, nici din cel al indivizilor ori grupurilor din cadrul ei. Trebuie înțeles că un conflict este considerat constructiv sau distructiv în funcție de punctul de vedere al celor care îl observă.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Cum să relaționăm cu persoanele dificile?


Conflictele sunt inevitabile, motiv pentru care evitarea sau ignorarea acestora reprezintă o greșeală. Fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu, suntem înconjurați  de conflicte, ne transformam în urma acțiunii lor. Mai mult, conflictul este uman, făcând parte din viața noastră de zi cu zi .
Din păcate, cei mai mulți oameni identifică conflictul cu ceva rău, distructiv, neînțelegând aspectele constructive ale conflictelor. Din acest motiv rezolvarea conflictelor care apar se face restrictiv, de cele mai multe ori violent și agresiv.
Toți oamenii, fără excepție, au avut sau vor avea de a face cel puțin o dată în viață cu o persoană dificilă. De fapt, persoanele ciudate și dificile cu care intrăm în contact reprezintă una din principalele surse de stres pentru majoritatea oamenilor. O persoana dificilă este acel om cu care relaționezi greu, nu reușești să comunici și cu atât mai puțin să lucrezi în echipă, iar acest lucru li se întâmplă și altor persoane care intră în contact cu ea. Poate fi un coleg de serviciu, un amic, șeful, o rudă, sau chiar cineva din familie. Indiferent de situație, relația cu el sau ea este obositoare, enervantă și te aduce la capătul puterilor și al răbdării.
În mod cert, nu trebuie să ne comportăm la fel cu toți cei care sunt dificili, pentru că fiecare dintre ei gândește și se comportă diferit, pornind de la anumite fixații pe care le au și care țin de perspectiva lor asupra lucrurilor. Oamenii dificili se află în dificultate. Fiecărei tipologii îi lipsește ceva, iar acest lucru duce la frustrare și refulare în afară. Ei au nevoie de ajutor și pentru că majoritatea nu sunt conștienți de asta și nu ar accepta acest lucru, au nevoie să-i ajutăm noi, cei apropiați. Înțelegerea noastră este un prim mare ajutor, dar și abordarea potrivită. Dacă reușim să-i înțelegem pe fiecare în parte cu logica din spatele modului său de gândire, putem ameliora considerabil relația cu el sau ea, învățând ce abordare este mai potrivită pentru fiecare categorie de persoane dificile. Pornind de la faptul că acel om vede realitatea diferit de mine, dacă înțeleg cum gândește, pot alege tehnica de comunicare adecvată care să mă ajute să relaționez cu el.
Completez cu ideea ca nimeni nu se încadrează doar într-o categorie sau în alta, ci avem trăsături din mai multe tipologii de oameni. Însă, când unele sunt duse la extrem, devenim dificili pentru cei din jur. Și fiecare dintre noi suntem dificili în felul nostru, dacă e să privim obiectiv lucrurile. Așa că avem datoria să  fim atenți la ceilalți, să-i înțelegem și să venim în întâmpinarea felului lor de a fi dacă ne dorim să avem relații bune cu ei. Toată lumea are trăsături de personalitate caracteristice multor categorii de persoane dificile, dar te numești cu adevărat anxios, sau paranoic, sau histrionic când ai majoritatea trăsăturilor care definesc aceste personalități, în cea mai mare parte a timpului.

marți, 14 noiembrie 2017

Când obsesiile devin o maladie - Sindromul obsesiv compulsiv


Obsesionalii sunt preocupați ca totul să fie făcut ireproșabil, sunt perfecționiști și acordă o atenție atât de mare detaliilor, încât de multe ori pierd din vedere imaginea de ansamblu.
Perfecționism: este exagerat de atentă la detalii, proceduri, reguli și la organizare, adesea în detrimentul rezultatului final.
Obstinație: încăpățânată, insistă cu înverșunare ca lucrurile să fie făcute după cum consideră ea și respectându-se regulile.
În relațiile cu ceilalți este rezervată: îi este greu să-și exteriorizeze emoțiile pozitive; adesea foarte formală, glacială, timidă.
Nehotărâre: îi este greu să ia decizii din teama de a nu comite vreo greșeală, tergiversează lucrurile și le analizează exagerat de mult.
Rigoare morală: este extrem de conștiincioasă, onestă, modestă și scrupuloasă.
Lucrează la standarde înalte de calitate.
Este foarte implicat în munca lui.
Elaborează proceduri extrem de riguroase.
Își argumentează vehement punctul de vedere și stilul de lucru, dar nu ca să arate că e mai deștept, ci din grija de a face totul bine.
Crede că metodele lui sunt singurele care garantează perfecțiunea.
Manifestă interes pentru proceduri și verificări.

Există o întreagă gamă de forme intermediare. Unele persoane sunt preocupate mai ales de ordine, sau de proceduri, fără însă a scăpa din vedere rezultatul final. Firește că este plăcut să intri într-o casă curată și ordonată, însă păstrându-ți totuși cumpătul, dacă  vezi cum copiii și-au împrăștiat jucăriile prin casă. De altfel unii obsesionali își conștientizează propria tendință și încearcă să se corecteze.

Există o adevărată maladie numită “sindromul obsesiv compulsiv” sau SOC. Pacienții ce suferă de SOC se simt obligați să se supună unor adevărate ritualuri de aranjare a lucrurilor, de spălări repetate, de verificări mult prea dese și amănunțite, pentru ei acestea fiind singurele căi pentru a-și diminua anxietatea. Ei mai au și gânduri obsedante involuntare, pe teme de curățenie, perfecțiune, culpabilitate, ceea ce le creează probleme și el ocupă mult timp.
În unele cazuri duse la extrem oamenii se spală pe mâini obsesiv de zeci de ori pe zi, nu acceptă ca altcineva să facă menajul în afară de ei – ceea ce le ia câteva ore pe zi, sau nu-i lasă pe musafiri să intre încălțați în locuința sa. În alte cazuri, obsesivul aflat la volan este foarte stresat să nu fi lovit pe cineva în trafic.
Nu toți cei care suferă de SOC sunt personalități obsesionale. Se poate vorbi de SOC atunci când obsesiile și ritualurile inutile ocupă mai mult de o oră pe zi.


Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André